Îngrijire Păr |

Ulei magic pentru un păr strălucitor

Uleiul poate face minuni pentru păr: oferă îngrijirea suplimentară de care are nevoie acesta, definește buclele, previne apariția vârfurilor despicate, este un balsam pentru scalp și asigură strălucire, rezistență și suplețe. Datorită formulelor avansate, ce folosesc tehnologie de ultimă oră, uleiul de păr nu îngreunează părul și poate fi folosit zilnic, chiar și pentru părul subțire.

 

Află mai jos ce poate face tratamentul pentru păr sub forma de ulei și cum să îl folosești.

Uleiul de păr este soluția perfectă pentru părul care are nevoie de mai multă strălucire. Noile tratamente pentru păr sub formă de ulei fac minuni atunci când vine vorba de strălucire și suplețe oferite părului stresat. Anumite produse de acest fel sunt disponibile în două versiuni pentru a se potrivi tuturor tipurilor de păr (de la păr fin și blond, la cel viguros sau închis la culoare) și pot fi utilizate în maniere diferite:  ca tratamente aplicate înainte de șamponare sau ca tratament intens din gama fără clătire.

Ulei de păr care previne încrețirea

Părul creț este de obicei uscat și adesea deteriorat. Tratamentul sub formă de ulei de păr redă luciul natural și aspectul sănătos. Uleiul de păr intensifică strălucirea naturală, ajutând cuticula firului de păr să fie mai netedă și să reflecte lumina cu o mai mare eficiență. Uleiul de păr ajută, de asemenea, la modelarea și obținerea buclelor foarte bine definite, cu aspect spectaculos, așa că dacă părul tău este creț, poți folosi cu generozitate uleiul de păr!

Ulei de păr ca ajutor pentru coafare

Din ce în ce mai mult, uleiul de păr este folosit și ca produs de coafare. De exemplu, valorosul ulei de argan este un ingredient în multe produse de coafare. Ca ingredient al fixativului, uleiul de păr menține părul suplu și permite totuși o fixare suficient de puternică. Prin urmare, fixativele de calitate nu mai creează „efectul de cască” nedorit. Multe spray-uri pentru coafat conțin uleiuri de păr, cum ar fi uleiul de Marula. Uleiul este un tratament pentru părul uscat, protejează împotriva căldurii uscătorului de păr și previne încrețirea cauzată de umiditate.

Utilizarea corectă a uleiului de păr

Uleiurile de păr sunt foarte utile ca tratamente fără clătire.Ține minte doar să utilizezi doar două,trei picături și de preferință să o faci pe părul uscat.
În cazul în care ai părul creț, trebuie să aplici delicat și uniform uleiul prin întreg părul.

 

Pentru părul drept, trebuie să distribui mai întai uleiul în palme și apoi să masezi ușor suprafețele exterioare și vârfurile, lăsând firul de păr neatins în apropierea rădăcinilor.

 

Dacă dorești să clătești produsul după o ședință de tratament, îți recomandăm să acoperi părul cu un prosop cald, în timp ce lași uleiul să acționeze timp de cel puțin 20 de minute.  În acest fel vei obține cele mai bune rezultate.

: